Articol publicat in: Cultura
7 AUGUST 2001….FOELENTON….1………………TALPALARU MIHĂIŢĂ
CAVALERUL RATACITOR……FRINTURI DISPERSATE DINTR-O IUBIRE
Totul a început în joaca…
azi un vers, mîine altul, cînd tăcerea intervenea între noi, să nu o las să ne cuprindă, mă apucam să scriu, şi aşa s-au adunat aceste rînduri, ce acum încerc să le împart cu voi cei ce iubiţi cu adevarat…
despre iubirea…
ce este iubirea?…
Ne întrebăm permanent cât trăim, fiecare o vedem în formele ei diferite.
Eu? Mă bucur că am reuşit să cunosc acea formă, ce trece dincolo de orice; am cunoscut, încă trăiesc şi voi trăi spiritul şi frumuseţea ei…
cînd plecasem în lumea mare şi necunoscută, îmi jurasem să nu mă îndrăgostesc şi să nu ajung să iubesc pe cineva, dar există o vorba…
niciodată să nu spui niciodata…
într-o dimineaţă, am întîlnit-o…
atunci şi acolo, mi-am încălcat jurămîntul. De atunci, trăiesc într-un vis perpetuum , chiar picaturi…
există fericire în iubire!
Acea clipă deosebită, te face să uiţi totul, durere cînd nu este, chinul aşteptării să vină, suspinul sărutului însetat cînd e în braţele tale, când amîndoi va dăruiţi puţin alin, şi vorbe calde de iubirea…
pentru ea am reinventat ,,Te iubesc!”
mi se părea prea simplu…
si aşa să nascut…,, TU eşti EU”.
Poate există ceva mai mult? Cine stie…
puţin probabil. Apoi, am zburat împreună în necuprins, cu patima focului aprins…
şi încet am gustat din acest fruct…
ce este IUBIREA….
Restul sunt doar vorbe…
dacă o avem în noi, suntem egoişti şi nu o mai dăm altcuiva…
o luăm cu noi, în mormînt, să ne ţină de urît, ca în călătoria noastră spre alte lumi, să ne însoţească. Aş fi vrut să îi dărui mai mult, dar nu am reusit…
în urma noastră, va rămîne doar aceste rînduri, simple si modeste…
dedicate ei, ELEGIA, CE ÎNTR-O DIMINEAŢĂ AM ÎNTÎLNIT-O…
APOI A DEVENIT ,,DORULE CE DORI”…
DIN NOAPTE PÎNĂ ÎN ZORI,
DOAR PENTRU O CLIPĂ, OSTOIT ,
CÎND SOARELE A RASARIT…
SĂ ÎNCĂLZEASCĂ MICUŢĂ FLOARE,
CINDVA, UNDEVA, ÎN DEPĂRTARE,
şi pentru că există, am rugat îngerii, să aibă grijă de ea…
SĂLBATICa MINZA DIN CIMPIE!…
şi al ei îngeraş…
CAVALERUL RĂTĂCITOR
Născut din neam ales de împărat
Prin vrăji a fost el blestemat
Să-i fie trupul hâd, respingător
Neobosit, să fie veşnic călător.
În catacombe vieţuieşte ascuns, mizer
Trăieşte departe de ai săi, prizonier.
Nu şi-a dorit să fie un hulit,
Să fie liber să trăiască şi-a dorit!
Toţi îl evită, cu toţii l-au părăsit,
Fără să vrea acum a devenit,
Un om uitat, ce rătăceşte prin pustie
Pe-a vieţii întortocheată cărăruie…
Din când în când în nopţile splendide
Un singuratic se urcă să colinde
Pe cer senin, cu sufletul îndurerat
De suferinţa-i şi destinul blestemat.
Şi-şi duce el al nopţii car
Pe drumuri acoperite, în praf stelar,
Colindă imensul univers, rătăcitor
Spirit liber, nesupus, nemuritor.
Dar toate acestea până-n răsărit
Când raza soarelui, caldă, s-a ivit
Se întoarce el, în ţara umbrelor
O ţară întunecată, a tenebrelor!
Continuare….12…august….frintura urmatoate…
